De-a lungul timpului s-au scris atât de multe despre iubire… Cel mai elogiat sentiment, cel mai des exprimat în poeme, cel mai pictat și cu toate astea… nu poate fi cuprins. Cuvintele, aceste instrumente atât de puternice devin neputincioase în fața iubirii, precum umbra unei flori în fața unui munte…
Și totuși m-am hotărât să scriu, pentru că n-am cunoscut până acum ceva mai puternic, mai nobil și mai frumos decât iubirea. Acolo unde ego-ul dezleagă, iubirea leagă, ca o fundă roșie pe un buchet de flori; acolo unde frica se opune, iubirea se abandonează; acolo unde nu mai e loc de aspirație, apare iubirea ca inspirație; acolo unde boala distruge, iubirea vindecă, iar acolo unde lacrimile curg, iubirea apare cu un zâmbet.
Atunci când cuvintele sunt de prisos, iubirea devine poezie, atunci când notele muzicale nu se mai aud, iubirea devine cântec; atunci când mângâierile se joacă, iubirea devine dans. Dar atunci când doar tăcerea dintre doi îndrăgostiți vorbește…atunci poți spune că într-adevăr iubirea sărbătorește. Nu e nevoie de o zi anume în calendar…
Nu vă vorbește un specialist în iubire, ci un suflet care a descoperit că iubirea e una singură, ea nu începe și nu se termină niciodată, ea nu cunoaște verbul a avea, ci doar a fi. Iubirea nu-l vede pe celălalt împărțit în calități și defecte, ci îl vede ca pe un întreg, ea nu face diferența între bine și rău, căci ea e dincolo de dualitate. Ea pur și simplu este sau nu este. Dacă nu este…apare frica și suferința.
Mulțumesc din inimă celui care mi-a arătat că iubirea se conjugă întotdeauna cu inima.
Adela Moldovan – Lectii din viata
.
